A A A

Novaoptic
Novaoptic
Menu top
Menu bottom

Cum îmi pot proteja ochii de radiațiile UV?



Programul Eye Health Advisor (EHA) a fost lansat de către Johnson & Johnson Vision Care, Inc, ca o platformă educaţională pentru consumatorii de toate vârstele.

Programul EHA creşte gradul de conştientizare a importanţei efectuării examenelor oftalmologice periodice cu ajutorul literaturii de specialitate, materialelor promoţionale şi cursurilor de instruire la care iau parte asistenţi medicali, optometrişti, medici oftalmologi.

Examenele oftalmologice periodice sunt esențiale pentru o vedere sănătoasă şi reflectă şi starea generală de sănătate, prin dezvăluirea problemelor de sănătate, cum ar fi diabetul zaharat sau scleroza multiplă.

Acest articol face parte din programul Eye Health Adviser.


Radiațiile UV și protecția cu ajutorul lentilelor de contact

În prezent, toată lumea cunoaște faptul că expunerea prelungită la soare poate avea efecte nocive asupra pielii. Însă expunerea prelungită la același tip de raze ultraviolete (UV) nocive pentru piele poate crește riscul de apariție a tulburărilor oculare induse de radiațiile solare. Aceasta se poate întâmpla fie că jucați tenis sau volei pe plajă în iulie fie că schiați și practicați snowboarding în ianuarie.

Mai precis, ce sunt radiațiile UV?
Razele de lumină ultravioletă sunt componente ale luminii solare și sunt clasificate drept raze UVA, UVB sau UVC în funcție de lungimea lor de undă. Cu cât este mai scurtă lungimea de undă, cu atât este mai mare nivelul de energie a luminii – și potențialul efect nociv al expunerii. - Razele UVA, razele UV cu cea mai mare lungime de undă, induc bronzarea pielii și sunt asociate cu îmbătrânirea prematură a acesteia - Razele UVB pot determina arsuri la nivelul pielii și sunt cel mai adesea asociate cu cancerul de piele și cu probleme oculare precum cataracta. - Razele UVC au cea mai scurtă lungime de undă și sunt cele mai periculoase. Din fericire, sunt blocate de către stratul de ozon din atmosfera Pământului și nu ajung pe suprafața terestră.

Razele UV pot avea efect nociv asupra ochilor
S-a demonstrat clinic faptul că expunerea pe termen lung la raze UV poate vătăma pleoapele, corneea și cristalinul. Expunerea acută la lumina UV poate determina leziuni ale suprafeței anterioare a ochiului, foarte asemănătoare arsurilor solare de la nivelul tegumentului.

Pe termen scurt, radiațiile UV pot determina inflamația aseptică (neinfecțioasă) a corneei (fotokeratită). Sensibilitatea oculară este crescută mai ales atunci când razele UV se combină cu vântul rece și cu zăpada. Aceasta poate duce la simptome temporare inclusiv durere, roșeață oculară, senzație de corp străin (senzație de zgârietură la nivelul ochiului), fotosensibilitate extremă și hiperlacrimație.

Efectele expunerii pe termen lung la radiații UV sunt cumulative și mai severe, deși adesea asimptomatice. Cu cât este mai mare expunerea ochiului la raze UV, cu atât crește riscul de apariție a tulburărilor oculare și a afecțiunilor corelate cu înaintarea în vârstă, din cauza efectelor cumulative ale leziunilor induse de UV. Printre acestea se numără apariția cataractei, a leziunilor de la nivelul retinei, a cancerului de piele cu localizare în regiunea din jurul pleoapelor și a altor afecțiuni oculare cronice cum ar fi pterigium sau modificări corneene și conjunctivale.

Nivelurile de radiații UV variază pe durata zilei: în general, se poate spune că nivelul de radiații este mai mare cu cât este mai înaltă poziția soarelui. Cu toate acestea, această afirmație nu este validă în cazul expunerii ochiului la UV.

Un studiu recent demonstrează că primăvara, vara și toamna, expunerea ochiului la UV este mai mare la jumătatea dimineții și a după-amiezei și nu la prânz. Suntem obișnuiți să ne protejăm atunci când soarele are intensitate maximă, la prânz, însă, spre deosebire de piele, ochii sunt în aliniere directă cu soarele la începutul și spre finalul zilei. Aceasta se explică prin faptul că unghiul poziției soarelui este mai mic dimineața și seara, astfel încât este mai mare probabilitatea contactului direct dintre ochi și soare.

Protecția UV este importantă în special pentru copii și adolescenți deoarece au pupilele mai mari și cristalinul mai transparent decât adulții, ceea ce înseamnă că ochii lor sunt mai vulnerabili la efectul razelor UV. De asemenea, de obicei petrec mai mult timp în aer liber și este mai puțin probabil să poarte ochelari de soare comparativ cu adulții.

De ce este indicată purtarea lentilelor de contact cu filtrul UV?
Razele UV reflectate de suprafețele din beton, iarbă, zăpadă, nisip sau apă pot pătrunde prin partea laterală a lentilelor ochelarilor, cu excepția situațiilor în care purtați ochelari de soare cu design wrap-around (care acoperă complet ochiul și anexele oculare). Razele UV periferice pătrund prin partea laterală a lentilelor ochelarilor de soare și ajung focalizate la nivelul corneei. Razele periferice focalizate sunt mai nocive decât razele UV care pătrund la nivelul corneei prin partea anterioară. S-a dovedit că lentilele de contact cu filtru UV sunt eficiente în absorbția/respingerea radiațiilor UV focalizate periferic. Nu uitați însă că lentilele de contact cu filtru UV nu înlocuiesc ochelarii de soare cu filtru UV. Trebuie purtate întotdeauna împreună cu ochelari de soare cu filtru UV de calitate foarte bună. Lentilele de contact cu filtru UV purtate împreună cu ochelarii de soare cu filtru UV asigură protecție mai bună împotriva radiațiilor UV nocive focalizate periferic.

Care sunt beneficiile lentilelor de contact ACUVUE® cu filtru UV?
Toate lentilele de contact din gama ACUVUE au filtru UV încorporat, astfel încât vă pot oferi protecție suplimentară împotriva radiațiilor UV nocive.
- Contribuie la protecția anti-UV a structurilor interne ale ochiului și a regiunilor externe pe care le acoperă.
- Asigură protecție împotriva razelor focalizate periferic și reflectate care nu sunt blocate de către ochelarii de soare sau de către pălării
- Ar putea fi singura protecție disponibilă în situațiile în care ochelarii de soare și pălăriile au fost uitate sau nu pot fi purtate, de exemplu în cazul în care se practică windsurfing sau sporturi de contact precum fotbal și baschet.
- Lentilele de contact cu filtru UV pot asigura protecție UV suplimentară pentru ochi pe toată durata zilei fără a fi necesar să vă mai faceți griji în acest sens. Îngredientul de blocare UV este permanent încorporat în materialul lentilelor ACUVUE – nu se dezlipește și nu se deteriorează.



Recomandă:


Participaţi la discuţii

Câte stele credeţi că merită articolul:

  • Rating: 2.8/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Rating: 2.8/5 (Voturi:138)

NUME:
 
E-MAIL(nu se face public):

ADĂUGAŢI UN COMENTARIU:


Codul din imagine:   This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)





Novaoptic