A A A

Novaoptic
Novaoptic
Menu top
Menu bottom

Noutati si evenimente



Novaoptic, partener activ la Zilele Medicale ale Sucevei

În perioada 24-26 mai 2012 a avut loc cel mai important eveniment medical organizat de Colegiul Judeţean al Medicilor în acest an „Zilele Medicale ale Sucevei”, cu tema: „SĂNĂTATEA VÂRSTNICULUI. ACTUALITĂŢI MEDICALE”. Evenimentul a fost o premieră pentru Suceava şi a inclus manifestări la care medici de toate specialităţile au fost invitaţi să comunice şi să prezinte lucrări ştiinţifice.

Novaoptic, partener activ al evenimentului, a susținut prezentarea “Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor oculare ale persoanelor în vârstă”. Coautorii acestei prezentări medicale au fost: dr. Cristina David, dr. Ioana Poiată, dr. Corina Lupașcu, dr. Angela Buznean.

Conform OMS, cauzele majore ale orbirii progresive sunt: cataracta, glaucomul, degeneresenţa maculară legată de vârstă, retinopatia diabetică, opacităţile corneene. Pierderea vederii legată de vârstă este în continuă creştere în ultimii ani în întreaga lume.

Pentru cataractă, tratamentul chirurgical reprezintă şansa recuperării integrale a vederii, prin tehnica de microincizie. Momentul indicaţiei operatorii este reducerea acuităţii vizuale sub 0,5, contrar vechilor concepţii prin care pacientul trebuie să aştepte opacifierea completă a cristalinului. Recomandând mai devreme operaţia de cataractă, medicii de familie, împreună cu medicii oftalmologi contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate, a calităţii vieţii şi la creşterea speranţei de viaţă a pacienţilor lor.

Glaucomul reprezintă o continuă provocare. De aceea, am inaugurat CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN GLAUCOM. Metodele moderne precum tomografia în coerenţă optică (OCT), biomicroscopia ultrasonică (UBM), analiza computerizată a câmpului vizual (ZEISS) sunt utilizate pentru stabilirea diagnosticului în stadiul incipient al bolii, moment în care tratamentul iniţiat precoce constituie garanţia păstrării funcţiei vizuale a pacienţilor.

Retinopatia diabetică reprezintă o complicaţie redutabilă a diabetului, prin creşterea vertiginoasă a numărului de persoane afectate. Metodele noi de imagistică retiniană- tomografia în coerenţă optică 3D (OCT), fotografierea digitală - permit diagnosticul precis şi precoce. Noutatea în tratamentul retinopatiei diabetice o reprezintă combinarea terapiei LASER cu injecţiile intravitreene (Triamcinolon, Dexametazonă şi factori anti-VEGF) pentru reducerea edemului macular şi inhibarea proliferării neovasculare retiniene. Efectuăm aceste tratamente în Departamentul “OCHIUL DIABETIC”.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă - în forma umedă (neovasculară) beneficiază de tratamente cu agenţi anti-VEGF administraţi intravitrean, cu rezultate terapeutice promiţătoare pentru stabilizarea acuităţii vizuale. Alături de medicii de familie care au o contribuţie foarte importantă în consilierea şi îndrumarea pacienţilor, medicii oftalmologi reuşesc în ultimii ani să aplice terapii de succes în lupta împotriva orbirii, oferind astfel oamenilor şansa unei vederi mai bune şi îmbunătăţirea calităţii vieţii!


Recomandă:


Participaţi la discuţii

Câte stele credeţi că merită articolul:

  • Rating: 2.8/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Rating: 2.8/5 (Voturi:45)

NUME:
 
E-MAIL(nu se face public):

ADĂUGAŢI UN COMENTARIU:


Codul din imagine:   This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)





Novaoptic