
Marcarea a 12 ani de la înființarea Clinicii NOVAOPTIC, prima Clinică Oftalmologică privată din Bucovina, este un moment deosebit pentru noi, echipa Novaoptic și pentru pacienții noștri. Concepută înca de la înființare ca o entitate medicală care să asigure servicii complete de oftalmologie și optică medicală, am dezvoltat succesiv în clinica noastră departamente specializate în efectuarea unor servicii și investigații care să țină pasul cu evoluția la nivel internațional a domeniului nostru.
Implicată în viața comunității, Novaoptic organizează în permanență acțiuni de informare și educare în privința sănătății vederii, precum programul anual organizat în rândul grădinițelor “Vedere clară, Ochi sănătoși”, screening în cadrul liceelor și la Universitatea Ștefan cel Mare. Grija față de aproape, responsabilitatea ne motivează să continuăm aceste acțiuni și în acest an, prin care ne dorim să conștientizăm oamenii cu privire la importanța controlului oftalmologiv periodic.
Astăzi, Clinica Oftalmologica NOVAOPTIC oferă pacienților săi:În anul 2011 am fost fericiți să oferim servicii medicale unui număr de peste 15.000 de pacienți. În ultimul an am realizat investiții în aparatură medicală de ultimă oră de aprox 100.000 de euro. Fiecare membru al echipei medicale a urmat cursuri de specializare și a participat la congrese naționale și internaționale de oftalmologie. Considerăm că doar conectați la evoluțiile din domeniul oftalmologiei, permanent informați și instruiți putem oferi cele mai bune soluții terapeutice pacienților noștri.
O realizare deosebită și un sprijin important acordat pacienților NOVAOPTIC a fost dezvoltarea departamentului „Ochiul diabetic”. Acest departament oferă un pachet de servicii specializate pentru pacienții cu diabet zaharat:Utilizăm metoda de imagistică a retinei și a nervului optic numită tomografie în coerență optică OCT încă de la începutul anului 2010. Această metodă de investigație modernă, 3-D, neinvazivă se efectuează cu succes în Clinica NOVAOPTIC folosind un echipament extrem de performant produs de firma americană OPTOVUE. Avem o experiență în acest domeniu de 2 ani, timp în care s-au facut peste 1000 de tomografii oculare. Medicii clinicii au efectuat stagii de pregătire pentru utilizarea acestei tehnici de vârf atât în țară cât și în străinătate. De asemenea, doar în Clinica Novaoptic pacienții pot beneficia de fotografierea digitală a polului anterior și a retinei, investigație utilă pentru evidențierea modificărilor patologice și monitorizarea lor în timp, deci obiectivarea evoluției. Rezultatele acestei investigații sunt tot mai des solicitate de comisiile de expertiză medicală.
Una din noutățile metodelor de investigație introduse în premieră în practica cotidiană la Clinica NOVAOPTIC în 2011 este Biomicroscopia ultrasonică, o metodă neinvazivă foarte performantă de examinare a polului anterior al globului ocular cu ajutorul ultrasunetelor. Este folosită în cazul traumatismelor oculare, glaucom, formațiuni tumorale ale irisului sau alei corpului ciliar care nu se pot pune în evidență prin alte examinări. De asemenea, ecografia oculo-orbitară pe care o efectuăm folosind echipamentul firmei americane OPKO ne permite să depistăm precoce hemoragii vitreene, dezlipiri de retină, tumori oculare, modificări patologice ale orbitei.
În anul 2012 am introdus în clinica noastră un nou aparat de evaluare a funcției vizuale, sub forma unui ecran LCD de ultimă generație al firmei japoneze Topcon, care ne ajută să determinăm cu precizie acuitatea vizuală, simțul cromatic și sensibilitatea la contrast. Tulburările simțului cromatic, fie înnăscute sau dobândite, sunt puse în evidență cu acuratețe. Astfel putem să furnizăm pacientului un rezultat obiectivizat (printat) al acestui test. Determinarea sensibilității la contrast face parte din examinările obligatorii pentru șoferii profesioniști, în acest sens Clinica Novaoptic fiind singura din zonă în măsură să ofere pacienților un rezultat confirmat obiectiv și printat al acestei evaluări.
Examinarea oftalmologică a copiilor este un factor foarte important al politicii noastre medicale. Pentru copii, începând cu vârsta de 6 luni, putem să determinăm defecte ale vederii și asimetrii în dezvoltarea globilor oculari cu aparatul Plus Optix. Acesta este un instrument valoros pe care îl folosim cu succes în acțiunile de screening vizual pe care Clinica Novaoptic le realizează în grădinițe pentru depistare și corectarea tulburărilor vizuale la copii.
Comunicarea eficientă cu pacienții, trasabilitatea evoluției medicale a fiecărui pacient este o preocupare strategică a Clinicii NOVAOPTIC. Site-ul Clinicii NOVAOPTIC, www.novaoptic.ro, este unul din cele mai vizitate site-uri de profil din România. De curând, am depășit un număr de 100,000 vizitatori cu un trafic în continuă creștere. Pe lângă informații esențiale despre serviciile și beneficiile oferite de Clinica NOVAOPTIC, site-ul www.novaoptic.ro oferă informații deosebit de utile pentru pacienții cu patologie oftalmologică specifică. Este un site interactiv în care pacienții pot fi în contact direct cu cei mai buni specialiști ai clinicii noastre, beneficiind de priceperea și sfatul lor competent. Pacienții pot face programări online, cel mai simplu mod de a avea acces la serviciile clinicii noastre.
Astăzi, mai mult ca oricând, a recomanda fiecărui client ochelarii cei mai potriviţi ne solicită întreaga noastră atenţie, este pentru noi o provocare şi o şansă să ne demonstrăm experienţa. Cu cele 3 aparate performante Visioffice disponibile în fiecare centru Novaoptic:
Participaţi la discuţii
Câte stele credeţi că merită articolul:
Rating: 2.0/5 (Voturi:103)