


GOING BLIND – speranță și o înțelegere profundă asupra pierderii vederii, un spectru atât de vast!
Fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în viață, cum ar fi dacă n-am mai vedea. În mod paradoxal, frica de a ne pierde vederea nu este tot timpul suficientă să luăm măsuri, să avem grijă de sănătatea ochilor. Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 80 milioane de oameni suferă de glaucom, iar 4,5 milioane de oameni sunt orbi datorită glaucomului.
Going Blind este un film de 80 minute, produs de regizorul american de filme documentare Joe Lovett care a documentat experienţele celor care și-au pierdut deja vederea sau sunt pe cale să și-o piardă.
Going Blind a avut premiera în iunie 2010 la Congresul Internațional de Oftalmologie de la Berlin, o convenţie la care au participat 17.000 oftalmologi. Lansarea în cinema a avut loc la New York, în timpul săptămânii de celebrare a Zilei Internaționale a Vederii (8-15 octombrie 2010) şi a acumulat numeroase comentarii locale şi naţionale. Aceasta a inclus două articole privind vederea scăzută, scrise de Jane Brody în New York Times.
Going Blind a fost cumpărat şi prezentat în peste 30 de state.
Am avut ocazia să îl cunosc personal pe Joe Lovett la premiera filmului de la Berlin, când inspirată de rolul pe care un astfel de film l-ar putea avea în educarea publicului românesc, i-am solicitat lui Joe să-mi transfere drepturile de traducere și difuzare în România.
Going Blind urmăreşte să sensibilizeze publicul larg cu privire la importanța controalelor oftalmologice periodice, să îi informeze pe cei care sunt pe cale să își pierdă vederea cu privire la beneficiile dispozitivelor optice low vision şi să apeleze la medicii oftalmologi să ia în considerare calitatea vieții pacientului, precum şi importanţa sprijinului lor în recuperarea vizuală a acestuia.
El însuși, bolnav de glaucom, domnul Lovett și-a pierdut vederea treptat, diagnosticat fiind acum 20 de ani. Vorbind personal cu oameni care și-au pierdut complet vederea sau o parte semnificativă a acesteia, el a decis sa facă un film documentar ce nu ar sprijini doar pacienţii şi rudele acestora, dar care ar putea ajuta, de asemenea, comunitatea oftalmologică în eforturile ei de educaţie a pacientului.
Progresul și activitatea de cercetare în oftalmologie au dat câteva inovaţii interesante, fie că acestea sunt tehnici chirurgicale, dispozitive sau soluții terapeutice, astfel că foarte mulți pacienţi care ar fi fost anterior condamnați la orbire au acum o şansă de a-și salva vederea. Vorbim, scriem despre evoluţii impresionante, dar din păcate, sunt în continuare mulţi pacienţi care își vor pierde vederea, indiferent de intervențiile chirurgicale sau soluțiile terapeutice administrate. Pentru medicul oftalmolog, e cel mai frustrant lucru. Ca persoană pasionată de a salva vederea oamenilor, e foarte dificil să accepți că nu poți face prea mult ca să previi orbirea. Din perspectiva pacientului, sentiment de pierdere este cu mult mai acut, dar în această situație, orice informaţie şi sprijin posibil sunt de nepreţuit.
Alături de Joe Lovett, în film sunt prezentate 6 personaje, fiecare cu o poveste impresionantă despre modul în care au ales să își trăiască viața, în situația în care ei sunt orbi sau suferă de grave deficiențe de vedere:„Am constatat că persoanele care şi-au pierdut vederea, se pot simţi deseori izolate şi invizibile. Vrem să-i aducem pe ei și problemele lor în atenția publicului. Sperăm că filmul va îndepărta o parte din frica și misterul care îngreunau deja provocările dificile pricinuite de pierderea vederii şi să o prezinte ca o zonă socială și de sănătate care să fie abordată şi îmbunătăţită atât medical cât şi social” declara Joe Lovett.
Scopul final al filmului este de a încuraja oamenii fără deficienţe de vedere să prețuiască vederea lor. Vrem ca oamenii care nu au experimentat pierderea vederii să experimenteze control oftalmologic periodic. Încurajăm oamenii care și-au pierdut vederea să apeleze la terapia low vision, să se informeze mai mult și sperăm ca medicii oftalmologi să fie mai mult interesați de calitatea vieții pacienților lor și să le recomande utilizare dispozitivelor oftalmologice low vision.
În calitatea mea de Președinte al Comisiei de Ocrotire a Vederii în cadrul Lions Club România îmi doresc să antrenez cluburile Lions din țară, cu sprijinul medicilor oftalmologi, membri Lions Club, într-un proiect de difuzare a filmului la nivel național.
Comisia de Ocrotire a Vederii a prezentat deja în premieră filmul documentar Going Blind, în cadrul zilelor Societății Române de Glaucom, Sinaia, 11 martie 2011. În deschidere, au împărtășit impresii despre film următoarele personalități medicale: prof. dr. Benone Cârstocea - președintele Societății Române de Oftalmologie, prof. dr. Dorin Chisăliță – președintele Societății Române de Glaucom, prof. dr. Mihai Pop – vicepreședintele Societății Române de Oftalmologie.
Au participat la vizionarea filmului 150 medici oftalmologi, mulți dintre ei exprimându-şi dorinţa de a difuza filmul în instituțiile și clinicile în care lucrează, pentru a fi vizionat de doctori, pacienți și publicul larg.
Participaţi la discuţii
Câte stele credeţi că merită articolul:
Rating: 2.7/5 (Voturi:13)