A A A

Novaoptic
Novaoptic
Menu top
Menu bottom

Noutati si evenimente



Primul angio-tomograf din tara, achizitionat de Novaoptic

angio tomograf Novaoptic

Clinica Oftalmologică Novaoptic a achiziţionat recent primul angio-tomograf ocular din ţară, numărându-ne printre cele 550 de clinici oftalmologice din lume care folosesc această tehnologie nouă. Angiografia OCT (OCTA) este noua abordare non-invazivă pentru vizualizarea vascularizaţiei retinei care revoluţionează modul în care medicii monitorizează retina şi coroida. Tehnologia angiografiei OCT, după cum explică dr. Cristina David, medic primar oftalmolog la Clinica Oftalmologică Novaoptic, evidenţiază vasele retiniene prin detectarea fluxului sangvin în aceste vase, fără injectarea unui colorant ca substanţă de contrast. „Această tehnologie generează imagini clare ce evidențiază reţeaua microvasculară a retinei mult mai detaliată”, precizează dr. David.

Această nouă tehnologie salvează vederea pacientului

Medicii clinicii Novaoptic utilizează tomograful ocular în coerenţa optică (OCT) din anul 2010, aparat care „parcă este o fereastră deschisă pentru noi, pentru a vedea mai bine în interiorul ochiului, evidenţiind retina strat cu strat ”, instrument care, spune dr. David, „ne-a ajutat să stabilim diagnostic precis, urmat de tratament iniţiat precoce în afecţiunile oculare cele mai frecvente”. Această nouă tehnologie, angio-tomograful, îi ajută pe medici să observe mai devreme modificările, să înceapă tratamentul mai precoce şi astfel să salveze vederea pacientului.

Mai întâi i se face pacientului o tomografie oculară, după care urmează angio-tomografia. Până la apariţia acestei tehnici, metoda de vizualizare a microvascularizaţiei retinei era angiografia cu fluoresceină, cu dezavantajul major al injecţiei intravenoase cu substanţă de contrast, ce determina frecvente reacţii adverse alergice (chiar şi şoc anafilactic). Angiografia asociată tomografiei în coerenţă optică identifică mişcarea sângelui în vase printr-o viteză foarte mare de scanare (70.000 de scanări/secundă), iar captarea unei imagini durează aproximativ 3 secunde. Analiza microcirculaţiei oculare se realizează atât la nivelul retinei, cât şi la nivelul nervului optic.

angio tomograf Novaoptic

Pacienţii diabetici au risc de pierdere a vederii

Tehnica angiografiei OCT permite detectarea modificărilor circulaţiei precoce în retinopatie diabetică, tromboze venoase retiniene, anomalii vasculare congenitale şi degenerescenţă maculară legată de vârstă. Retinopatia diabetică este o complicaţie frecventă a diabetului care are o prevalenţă de peste 33% printre pacienţii diabetici. În ţările dezvoltate, retinopatia diabetică este principala cauză de orbire la persoanele de vârstă activă (între 20 şi 65 ani). Factorii de risc sunt durata diabetului, dezechilibrul glicemic, hipertensiunea arterială, nivelul crescut al colesterolului şi al trigliceridelor în sânge, obezitatea. Pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 trebuie să facă un control oftalmologic la cinci ani de la debutul bolii, iar cei cu diabet de tip 2 trebuie examinaţi oftalmologic chiar la diagnosticare şi apoi necesită un control în fiecare an.

Având în vedere faptul că retinopatia diabetică nu produce simptome vizuale atât timp cât nu este afectată aria maculară (centrul retinei), monitorizarea retinopatiei diabetice trebuie să fie un proces activ. Progresia bolii trebuie urmărită printr-o examinare oftalmologică completă, la intervale programate, scopul fiind iniţierea terapiei Laser atunci când stadiul retinopatiei o cere. Numai în acest mod, printr-o colaborare strânsă între pacient şi medicul său, se poate izbândi în lupta cu această complicaţie redutabilă a diabetului, victoria fiind reprezentată de conservarea acuităţii vizuale, atât de utilă desfăşurării unei vieţi normale. Noi avem o lungă şi frumoasă colaborare cu medicii specialişti în diabet din judeţul Suceava, cu medicii de familie, care recomandă tuturor pacienţilor cu diabet efectuarea examinării retinei în fiecare an.

angio tomograf Novaoptic

Diagnosticul precoce prin Angiografia OCT salvează ani de vedere

Degenerescenţa maculară legată de vârstă este principala cauză de pierdere a vederii la pacienţii care au vârsta peste 60 de ani, iar forma neovasculară a acestei boli debutează cu o membrană formată din vase anormale ce cresc sub retină, numite neovase, care apoi invadează retina şi distrug celulele cu conuri, ducând la pierderea ireversibilă a vederii centrale. Statisticile arată că frecvenţa degenerescenţei maculare legate de vârstă creşte cu vârsta, afectând 10% din persoanele între 65 şi 75 de ani şi 30% din cele care depăşesc 75 de ani.

Doar prin angiografia OCT se pot evidenţia vasele de neoformaţie profunde, ceea ce permite cel mai precis diagnostic al bolii. Intervenţia terapeutică precoce în aceste boli vasculare salvează ani de vedere.

O altă aplicaţie importantă a angiografiei OCT este în cazul glaucomului, o afecţiune a nervului optic şi care reprezintă una dintre principalele cauze de orbire în întreaga lume, vederea şi câmpul vizual reducându-se treptat, uneori chiar fără simptome. Pierderea vederii este cauzată de degradarea nervului optic. Modificările microcirculaţiei la nivelul nervului optic pot susţine diagnosticul de glaucom incipient, înainte ca vederea să fie afectată şi câmpul vizual să fie îngustat. Şi în glaucom, diagnosticul precoce şi tratamentul iniţiat la timp salvează pacientului ani de vedere.

Angiografia OCT produce imagini de înaltă rezoluţie, tridimensionale

Vascularizaţia retiniană este segmentată cu ajutorul Angiografiei OCT, medicul putând vizualiza astfel capilarele din straturile superficiale, dar şi din straturile profunde ale retinei. Angiografia OCT produce imagini de înaltă rezoluţie, tridimensionale, care sunt redate ca straturi individuale de vascularizaţie retiniană, permiţând depistarea unor vase anormale sau a unor zone în care lipseşte microcirculaţia capilară. În acest fel, microvascularizaţia poate fi observată cu înaltă precizie şi total neinvaziv pentru pacient, iar scanările pot fi repetate ori de câte ori este necesar pentru monitorizarea afecţiunii oculare. Angiografia OCT este viitorul în imagistica retinei, pentru că vizualizează vasele retiniene şi coroide într-un mod nemaiîntâlnit până în prezent.

Un examen oftalmologic, primul pas spre depistarea incipientă a bolii

Imaginile 3D sunt separate pe straturi individuale de vascularizaţie retiniană pentru a furniza un nivel de detaliu nemaiîntâlnit până acum şi pentru a izola zonele de interes pentru medic. În clinica Novaoptic folosim sistemul complex AngioVue ce include atât Angio OCT cât şi OCT structural pentru retină, nerv optic şi polul anterior al globului ocular. Sistemul este deja folosit cu succes în 550 de clinici din lumea întreagă, fiind mediatizat în mai mult de 90 de publicaţii. Medicii specialişti de la Novaoptic sunt bucuroşi de investiţia făcută în acest nou aparat, care le permite să facă mai mult pentru pacient, să investigheze mai mult şi să depisteze bolile pacienţilor în stadiu incipient. Succesul în păstrarea vederii este depistarea precoce a bolii şi iniţierea tratamentului la timp, de aceea sucevenilor şi nu numai le este recomandat un control cu ajutorul acestui aparat unic în ţară.

Primul angio-tomograf ocular la Novaoptic



Recomandă:


Participaţi la discuţii

Câte stele credeţi că merită articolul:

  • Rating: 2.5/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Rating: 2.5/5 (Voturi:6)

NUME:
 
E-MAIL(nu se face public):

ADĂUGAŢI UN COMENTARIU:


Codul din imagine:   This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)





Novaoptic