A A A

Novaoptic
Novaoptic
Menu top
Menu bottom

Noutati si evenimente



Ziua Mondială a Vederii | Comunicat de presă

ZIUA MONDIALĂ A VEDERII, 14 OCTOMBRIE 2010 este organizată sub egida Programului Mondial Vision2020 – inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății care își propune ca până în 2020 să prevină orbirea de cauze tratabile, redând vederea la 100 milioane de oameni cu afecțiuni oculare severe. Right to Sight - Dreptul la vedere este sloganul din acest an al evenimentului.

Ziua Mondială a vederii este importantă pentru că:

  • Sensibilizează şi educă oamenii cu privire la problemele asociate deficienţelor de vedere, promovează măsuri corective care trebuie luate în scopul de a restabili vederea parţial pierdută.
  • Motivează ministerele sănătăţii şi alte organisme guvernamentale să înţeleagă afecțiunile oculare grave ca fiind probleme de sănătate publică la nivel internațional şi să acorde un interes deosebit în aprofundarea unor soluţii viabile şi alocarea resurselor necesare pentru prevenirea orbirii.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Vederii, O.M.S. atrage atenția că:

  • Există în lume 45 milioane de oameni nevăzători, din care 80% cu vârsta peste 50 de ani.
  • Majoritatea oamenilor orbi, aproximativ 90%, locuiesc în țări unde accesul la sănătatea vederii este restricţionat.
  • 80% din cazurile de orbire pot fi evitate.

Afecțiunile oculare care amenință pierderea vederii:

  • Cataracta
  • Viciile de refracție
  • Glaucomul
  • Retinopatia diabetică
  • Degenerescența maculară legată de vârstă

    Clinica Oftalmologică Novaoptic a introdus în ultimul an metode de diagnostic și tratament pentru aceste afecțiuni cu tehnologie medicală de vârf, la nivel internațional: tomografia în coerență optică (OCT) și operația de cataractă cu aparatul Bausch+Lomb Stellaris.

    Tomografia în coerență optică (OCT), o investigație extrem de valoroasă pentru diagnosticul precoce al: retinopatiei diabetice, degenerescenței maculare legate de vârstă și glaucomului.

    Tomografia în coerență optică (pe scurt, OCT) ne introduce în medicina de înaltă tehnologie, unde progresele revoluționare în imagistica oftalmică au schimbat definitiv modul cum „vedem” retina și putem spune că “vedem prin retină”! OCT revoluţionează depistarea precoce şi tratamentul afecţiunilor oculare, cum ar fi găuri retiniene, membrane pre-retiniene, edem macular și afectarea nervului optic în glaucom.

    OCT asigură în timp real imagini de înaltă rezoluție sub forma de secțiuni ale retinei similare cu secțiunile histopatologice “in vivo”. Examinând clinic și corelând cu angiofluorografia și OCT, am avut surpriza să realizăm câte “informații” ne lipseau fără OCT, modificând modul în care efectuăm analiza retinei.

    Rezultatele OCT-ului pun în evidenţă schimbările anatomice şi de structură ale retinei. Există o multitudine de cauze care generează modificări anatomice ale retinei: degenerescenţă maculară, edem macular, fibroză retiniană. OCT-ul este extrem de eficient în monitorizarea tratamentului degenerescenţei maculare a pacienţilor cu tratament LASER sau cu injecţii de Avastin. De asemenea, OCT-ul poate evalua starea de sănătate a nervului optic şi permite urmărirea evoluţiei pacienţilor cu glaucom. Scanările OCT-ului pun în evidenţă atât fibrele nervoase din retină cât şi structura nervului optic.

    Recunoscută ca fiind una dintre primele zece inovaţii medicale, OCT este un instrument deosebit de valoros în diagnosticarea precoce a afecțiunilor cu mare risc în pierderea ireversibilă a vederii: degenerescenţa maculară, retinopatia diabetică şi glaucomul.

    Intervenția chirurgicală pentru cataractă cu cel mai modern echipament de facoemulsificare cu ajutorul ultrasunetelor Bausch+Lomb Stellaris: cel mai eficient tratament al cataractei, cu restaurarea integrală a vederii.

    În Clinica Oftalmologica NOVAOPTIC utilizăm în chirurgia cataractei aparatul Bausch+Lomb Stellaris care reprezintă cel mai nou și performant aparat de facoemulsificare pe plan mondial. Aceasta ne permite un pas revoluționar în tehnica operatorie: extracția cataractei prin microincizie sub pragul de 2mm. Noutatea acestui aparat constă în platforma MICS (de microchirurgie) care permite efectuarea unei intervenții chirurgicale sigure, fără incidente intraoperatorii, în scurt timp și pe incizii de 1,6-1,8 mm.

    Beneficiile pentru pacienți sunt:

  • operație fără internare
  • durata scurtă a operației
  • absența durerii
  • lipsa firelor de sutură
  • recuperarea vizuală rapidă.
  • Chiar din prima zi postoperator, pacienții pot să vadă clar, să privească la televizor și să-și reia activitățile curente. O altă noutate, ce aduce confort sporit pacienților este practicarea operației sub anestezie topică. Aceasta constă în aplicarea de picături anestezice pe suprafața ochiului și utilizarea unei substanțe intraoculare. Metoda foarte modernă, folosită în cele mai bune clinici de oftalmologie, evită incidentele și complicațiile posibile ale anesteziei prin injecție retrobulbară și poate fi aplicată pacienților echilibrați, cu care se poate comunica eficient.

    Scopul intervenției chirurgicale este recuperarea unei acuități vizuale cât mai bune. Pentru acest obiectiv, selecția cristalinului artificial este foarte importantă. Cristalinul artificial este o lentilă cu proprietăți optice excelente, din acrilat, pliabilă pentru a fi introdusă în ochi prin incizie mică, în locul cristalinului natural opacifiat și extras în decursul operației. Pentru pacienții noștri am selectat cristalinele artificiale de cea mai bună calitate care asigură performanțele vizuale cele mai ridicate. Dintre acestea, noutatea este reprezentată de cristalinul pentru microchirurgie (Mi60) de la Bausch+Lomb pentru că reprezintă o concepție cu totul nouă a opticii cristalinului ce se materializează printr-o vedere mai bună postoperatorie și contrast mai bun în special seara și noaptea.

    Prin noul site www.novaoptic.ro, punem la dispoziția pacienților, dar și a publicului larg, informații despre afecțiunile oculare, modalități moderne de diagnostic și tratament, sub formă de articole medicale, fotografii, înregistrări video ale intervențiilor chirurgicale. O componentă specială în structura site-ului www.novaoptic.ro este reprezentată de aplicaţia Programări online. Astfel pacienţii au posibilitatea să se programeze online, accesul la serviciile medicale oftalmologice fiind astfel mai facil.

    Site-ul www.novaoptic.ro reprezintă o cale de dialog, o întâlnire prietenoasă între clinica Novaoptic și pacienții săi. Este inițiativa noastră de a conștientiza și educa oamenii cu privire la importanța menținerii sănătății vederii, un dar de mare preț.




    Recomandă:
    

    Participaţi la discuţii

    Câte stele credeţi că merită articolul:

    • Rating: 2.7/5
    • 1
    • 2
    • 3
    • 4
    • 5

    Rating: 2.7/5 (Voturi:58)

    NUME:
     
    E-MAIL(nu se face public):

    ADĂUGAŢI UN COMENTARIU:


    Codul din imagine:   This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)





    Novaoptic