A A A

Novaoptic
Novaoptic
Menu top
Menu bottom

Sindromul de ochi uscat



Clinica Novaoptic - Sindromul de ochi uscat
Corina Lupascu
Dr. Corina Lupascu
Medic Specialist
oftalmolog
 
Fa o programare
Pune o intrebare
Vezi CV-ul

Aproape orice persoana a prezentat sau prezinta in cursul vietii simptome legate de ochiul uscat, de cele mai multe ori nestiind ca acestea sunt datorate unei disfunctionalitati a filmului lacrimal (fie cand a condus o masina cu geamul deschis, fie cand a lucrat la computer, fie cand sta intr-o incapere cu aer conditionat sau cand i-au lacrimat ochii intr-o dimineata friguroasa de iarna).

Ochiul uscat este o afectiune a suprafetei oculare care, din cauza schimbarilor de trai din ultimii ani (praf, poluare, lucru indelungat la calculator) a devenit tot mai frecvent in tara noastra. In mod normal, suprafata ochiului (corneea) trebuie sa fie in permanenta umectata, acest rol revenindu-i filmului lacrimal. In cazul in care apar deficiente cantitative si calitative ale filmului lacrimal prin scaderea secretiei sau evaporarea excesiva a acestuia apar simptome de discomfort ocular. In consecinta, partile anterioare ale ochiului sufera o iritatie constanta, ajungand pana la inflamatie. Ochiul uscat se datoreaza deci instabilitatii filmului lacrimal.

Filmul lacrimal (FL) prezinta o structura trilamelara:

  • la exterior, un strat lipidic (format din lipide care nu sunt identice cu sebumul tegumentar) – asigura o suprafata optica neteda si regulate; in absenta sa, evaporarea FL ar creste de 4 ori
  • in mijloc, un strat apos (format din electroliti, metaboliti, celule epiteliale descuamate, imunoglobuline, lizozim, lactoferina) – prima linie de aparare antibacteriana, spala alergenii, praful si corpii straini, asigura calitatea optica optima;
  • intern, un strat mucos ce asigura aderenta la suprafata oculara.

Cauzele ochiului uscat

Lacrimile acopera ochiul spaland praful si diferitele secretii, pastrand ochiul umed. Enzimele continute de catre lacrimi pot neutraliza microbii care patrund in ochi. Cauzele ochiului uscat sunt complexe deoarece exista mai multi factori care pot favoriza acest sindrom:
  • ca parte a procesului natural de imbatranire;
  • diverse boli ale pleoapelor;
  • inchiderea insuficienta a pleoapelor;
  • purtare indelungata si neadecvata a lentilelor de contact;
  • chirurgie refractiva (LASIK)
  • reducerea frecventei clipitului (persoanele care lucreaza mult la calculator si diverse videoterminale);
  • secundar unor medicamente: antialergice, antidepresive, antiglaucomatoase, anticonceptioale, analgezice, citostatice, medicatie antimigrenoasa, antiacneica;
  • diverse boli autoimune (artrita reumatoida, lupus, sclerodermie), sindrom Sjogren, boli dermatologice (pemfigoid ocular), menopauza, traumatisme sau afectiuni ale nervilor (Parkinson)
  • climatul uscat, foarte cald cu praf si vant.

Semnele sindromului de ochi uscat

Cel mai frecvent, pacientii acuza senzatia permanenta de uscaciune, de mancarime sau arsura la nivelul ochilor, insotita de senzatia intermitenta de nisip/corp strain si care se inrautateste seara. Aceasta acuza, daca este investigata corect, diferentiaza foarte clar ochiul uscat de conjunctivita alergica sau infectioasa. Dintre toate afectiunile polului anterior, ochiul uscat este cel mai clar definit ca fiind cronic. Simptomele predomina bilateral, aparitia unilateral datorandu-se unui eventual traumatism chimic sau unei afectiuni neurologice. In cazul prezentei concomitenta a senzatiei de uscaciune a gurii si a simptomelor reumatice, pacientii trebuie consultati de catre un medic imunolog si/sau reumatolog. Uneori ochii se pot inrosi (hiperemie conjunctivala) si pot prezenta aspect de conjunctivita. Aceste simptome pot fi de ajuns pentru ca oftalmologul sa puna diagnosticul de ochi uscat, dar de cele mai multe ori sunt necesare teste special (Schirmer, Roz – Bengal, BUT - = timp de rupere al filmului lacrimal, etc.) care permit masurarea cantitativa a lacrimilor.

Tratament Odata diagnosticul stabilit si confirmat, pacientul trebuie atent informat despre scopul terapiei, pentru a evita o eventual dezamagire si lipsa de incredere. Ochiul uscat nu poate fi vindecat sau tratat cauzal, dar simptomele lui (uscaciunea, mancarimea si arsura) pot fi ameliorate.

Exista 2 scopuri ale terapiei ochjiului uscat:

  • ameliorarea simptomatologiei si imbunatatirea calitatii vietii pacientului;
  • prevenirea aparitiei unor complicatii: infectii bacteriene sau virale sau mai grav, perforatii sau cicatrizari corneene/conjunctivale,

Recomandari:

  • evitarea situatiilor raspunzatoare de agravarea simptomatologiei ochiului uscat: fumul de tigara, praful, aerul rece sau uscat, vantul puternic;
  • plasarea ecranului computerului cu 10 – 20 ° sub nivelul ochilor, pentru a reduce deschiderea fantei palpebrale, micsorand astfel suprafata ocular expusa si reducand evaporarea;
  • utilizarea ramelor mari pentru ochelari (la persoanele in varsta la care se intalneste mai frecvent ochiul uscat) pentru a scadea expunerea suprafetei oculare la vant;
  • lacrimi artificiale
    – reprezinta baza terapiei ochiului uscat
    - se recomanda cele fara conservanti, pe baza de metilceluloza, polivinilalcool, ce amelioreaza senzatia de uscaciune si mancarime; exista colire pe baza de hialuronat de sodiu o substanta avand caracteristici asemanatoare cu ale lacrimilor natural;
    - instilare inaintea inceperii unor activitati care pot agrava simptomatologia (citit, lucrul la computer, privitul la TV, expunerea la vant sau prea mult soare);
    - in general, dupa instilare, majoritatea lacrimilor artificial protejeaza ochiul timp de 10 – 20 minute fiind necesara o instilare mai frecventa; dar exista si produse noi sub forma de gel care raman un timp mai indelungat pe suprafata ochiului si il lubrifiaza. In formele cronice de ochi uscat, precum si la persoanele alergice se recomanda colire fara conservanti (unidoze) pentru a elimina toxicitatea acestora;
    - in cazul iritatiei determinate de portul lentilelor de contact se recomanda administrarea frecventa de lacrimi artificiale fara conservanti +/- intreruperea portului lentilelor de contact;
  • tratarea bolii de baza a pleoapelor (blefarita) – aplicarea zilnica de comprese calde pe ochiul inchis, insotita de masajul marginii pleoapelor. In prezenta scuamelor si a hiperemiei marginii palpebrale se recomanda igiena locala cu un sampon special sau solutie salina; terapie locala cu un antibiotic cu spectru larg sau cu un preparat steroidian;
  • clipirea fortata – in timpul lucrului la computer sau urmarii TV, celor care conduc multe ore li se recomanda clipirea intentionata pentru o mai buna etalare a filmului lacrimal;
  • alte optiuni terapeutice – utilizate in general pentru a trata forme mai severe de ochi uscat si care nu fac parte din practica uzuala: tarsorafie, ocluzia punctelor lacrimale, aplicare topica ciclosporina – A, lentile de contact terapeutice combinate cu lacrimi artificiale.

Articole similare:

Sindromul de oboseală vizuală la calculator



Recomandă:


Participaţi la discuţii

Câte stele credeţi că merită articolul:

  • Rating: 2.8/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Rating: 2.8/5 (Voturi:67)

NUME:
 
E-MAIL(nu se face public):

ADĂUGAŢI UN COMENTARIU:


Codul din imagine:   This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)





Novaoptic